Termenul de valabilitate

Am tot stat si m-am gandit zilele astea, daca tot mi-am luat un ragaz.
Mi-am dat seama ca, vrand-nevrand, m-am trezit si eu in punctul ala in care chiar nu mai are ce ca_at sa fie surprinzator la mine. Am incetat sa mai fiu aia care face doua facultati in acelasi timp, am incetat sa fiu aia care canta, am incetat sa fiu aia care *insert any action*.
In tot acest timp am ramas cu... hmmm... cu aproximativ 2 persoane care ma mai pot gasi interesanta in vreun fel: maica-mea - care e maica-mea; si prietena mea cea mai buna - care ma stie de cand mergeam la liceu, aratand ca fiind proaspat scoasa din... camionul de gunoi? Pentru restul sunt, probabil, o persoana ok si e normal asa! Super, nu cred ca vreau mai mult! :)

Deocamdata... Am expirat! :)) N-am nimic de oferit, momentan! Nicio noutate! Sunt mai seaca decat in orice moment al vietii mele.
Sincer? Se simte al dracu' de bine! Daca nu ma lasa altii in pace, ma las eu din partea lor (Trebuie sa imi pun un bilet cu "IF clause-ul" asta undeva in portofel, prea mi-a iesit bine!).

Va regasiti? V-am deprimat? Scuze, ma revansez mai jos, pe masura ce inaintez in randuri!
Ca daca tot am facut inceputul textului astuia despre mine, ar trebui sa trec la partea generala.

Partea generala:

Daca sunteti si voi niste "expirati", asa ca mine, atunci nu va mai faceti atatea griji ca sunteti niste momai plictisitoare! Meritati felicitari, pentru ca va sunteti autosuficienti! Si asta indiferent de starea voastra de spirit sau de prezenta alora care va aduc in starea de jeleu!
Cu siguranta, meritati si complimente pe care probabil ca nu le primiti!  Si, nu in ultimul rand, meritati si sa incepeti sa va faceti singuri complimentele alea!
Repede, ca nu intinerim!

Cheers!

Maladia revolutionarului nesimtit

In urma tragediei recente, toata tara a ramas cu fundul in sus si, inevitabil, au aparut foarte multe puncte de vedere legate de... ORICE! Pana la urma, a divaga nu este ilegal.
Nasol, zic eu. Una peste alta, nu suntem chiar cel mai "ordonat" popor. Daca mai pui si capacitatea de a abera, redescoperi, dupa cum vobeam cu o amica azi, fizica cuantica.
Si ce? - o sa va intrebati - Pe cine supara dezordinea?

Uite cum incepe si pe cine supara:

A. Expozitiunea + Intriga
Un om ca oricare altul, care vrea sa isi asigure un trai isi deschide club. Si, pentru ca nu se gandeste mai bine la faptul ca isi va amortiza investitia (sau, pur si simplu, nu se informeaza), cumpara materiale neignifugate. Ca sa vezi surpriza, afacerea ii merge bine, iar amanuntul asta se uita.
Apoi, vreo 200 de oameni ard si se otravesc intre materialele astea. Din vina lui, neaparat? Nu! Dar un cap va trebui sa cada. Macar unul. Iar, de obicei, capetele cad in ordinea aparitiei.
Asa ca lista persoanelor afectate consta, in primul rand, din aceia care si-au pierdut cel putin sanatatea fizica in incendiu, continua cu apropiatii lor teferi dar intristati si se incheie cu aia care ii au pe constiinta (oameni si ei).
Oamenii afectati sunt aceia care tac. Ori nu au nimic de zis, ori sufera prea tare, ori sunt redusi la tacere. Cei mai ai dracu' se mentin tacuti din proprie initiativa (pentru ca e prea mare musca de pe caciula).

B. Desfasurarea actiunii + Punctul culminant
Raman, astfel, restul - cei cu voci si tastaturi intacte. Mii de pareri, mii de cauze si mii de sfaturi apar in cateva zile pana cand se epuizeaza unii pe altii. Si, ca sa fie bomboana cat mai mare pe coliva, se iese in strada, dintr-o data.

Oameni buni, voua va place sa ne epuizam unul pe altul, textual, apoi sa iesim unul langa altul, cot la cot, ca sa ne strigam fiecare cauza? Sau considerati ca un event creat pe Facebook,  de azi, pentru maine, este suficient pentru unirea totala a oamenilor si organizarea unei revolutii in adevaratul sens al cuvantului?

In seara asta, am observat cel putin trei inconstienti, in feed-ul meu, care isi indemnau iubitii compatrioti sa iasa la urlare. Ca sa clarific, nu ma deranjeaza gesturile astea, avem nevoie de imbolduri. Ma deranjeaza, insa, nesimtirea.
Detaliul comun al tuturor postarilor la care fac referire este limbajul: toti au recurs la insulte, ca pentru argati.
Sunt o persoana dezordonata si nu pot spune ca imi pot asuma un asemenea gest. Mai mult de atat, nimic nu imi da dreptul sa intru cu picioarele si cu venin in viata personala a oamenilor.
Dar... Din intamplare, insa, sunt si o persoana de o trufie dusa catre autodistrugere. Asta e, mi-o asum, e a mea si e justificata. Ultima data cand s-a manifestat, a fost acum o saptamana cand mi-am dat demisia pentru ca dobitocii de rang inalt al firmei s-au gandit ca sunt "mutabila". De atunci am ramas activata. Alta poveste...
Vreau sa inchei pentru ca ma doare maseaua si trebuie sa o droghez cumva.

Pentru incheiere, am o rugaminte:

Draga revolutionarule,
Oamenii se conving cu vorba buna, cu valorificare si cu increderea acordata.
Si, daca ai un plan, dezvolta-l cu ei.
Atat.

Cu respect,
Aia care nu are pentru ce sa te urmeze

Despre pierderi si alte lucruri progresive

Pierderea, in sinea ei, este un concept cu care traim, de la un capat la altul. Pierdem secunde din viata, pierdem fire de par... ne pierdem interesul pentru relatiile cu anumite fiinte... pierdem fiinte etc. Ultimele doua sunt foarte "interesante". Tot ceea ce tine de fiinta, in sine, este interesant, dar cand vine vorba de pierderi, ei bine, chestiile astea pot sa cuprinda insiruiri atat de complexe de fapte si de intamplari incat, in loc sa ne gandim la tot ansamblul, ajungem, mai degraba, la concluzia ca "Ba, asta e!".
Pentru mine si mintea mea incurcata, despartirile de persoane dragi sunt de doua feluri: naturale si fortate.  
Pierderile naturale implica, inevitabil, moartea. Un apropiat moare, stii ca nu e nimic de facut si te resemnezi. Apoi iti continui viata, pentru ca alta varianta nu ai. Suferinta se atenueaza repede si, pana la un punct, e normala. Intr-un final, iti amintesti cu zambetul pe buze de respectivul, stiind ca nu ai sacrificat nimic.
Pierderea fortata implica separarea. Aia in care, indiferent de tipul relatiei sau de stadiul ei, o parte decide ca "Gata!". Si in continuare ce? In continuare, devii (cu sau fara voia ta) un om nevoit sa schimbe ceva. Ala care afirma ca si-a pierdut timp din viata, iar rezultatul a fost concentrat doar intr-un efort de a se reinventa.
Acum, ca tot sunt in punctul in care pot face comparatia asta "in timp real", va zic sincer: A doua e mai nasoala! Te pregatesti de ea, dar nu stii cat o sa dureze, nu stii cand o sa se intample si, cel mai important, nu stii ce proportie din tine o sa mai ramana "ca tine", dupa final. Stii doar ca, la un moment dat, iar o sa ajungi sa afirmi "Cat m-am mai schimbat de atunci!".
La a doua, este ok faptul ca poti incerca sa o eviti. Iti trebuie nervi tari si o capacitate psiho-pupu de invidiat dar, poate merita.
Ce am invatat, totusi: Schimbarea e buna sau e rea! De obicei, in cazul meu, a fost exact asa cum am vrut eu sa fie. Simplu. Prin urmare o sa intru in ea cu capul inainte, dar nu cu el sec. Va doresc acelasi lucru! Aaaa, da, si inca o chestie: un Paste fara lumina sfanta (Enel-ul abia asteapta), dar cu orice altceva vreti voi!

Oamenii educa oamenii - punct.

M-am saturat, pana peste cap, de persoanele care urla cat ii tin plamanii despre cate fac tiganii din tara noastra. Nu au pic de inventivitate. Toti ii injura, toti ii blameaza, trag un scuipat si isi duc activitatile mai departe. Iar, de obicei, tiganii de la salubrizare (pentru ca pe alte posturi nu i-ar primi romanii, in majoritatea cazurilor), ei bine, tiganii de la salubrizare trec cu matura si furtunul si curata scuipatul.
Apropo, va suparati daca le zic tigani? Profa de psihologie din liceu ne-a sugerat sa le spunem asa si, sincer, mi se pare o denumire naturala.
 O sa continui ideea cu angajatii de la salubrizare. Adica o voi incepe, de la radacina.
Toti stiuletii dau vina pe tigani ca fac porcarii prin alte state, ca ne impiedica pe noi, romanii nepatati sa fim tratati cu egalitate. Apoi urla peste tot ca "Romanii nu sunt tigani." si ca "Nu vor sa-i mai confunde. Haide sa va dau o veste (aia din titlu): oamenii educa oamenii. Ii vreti buni si devreme acasa? Acceptati interactiunile, incercati sa-i educati, in perfectiunea voastra.
La ce va asteptati, in momentul in care trece unul mai brunet pe langa voi si, fara sa-l cunoasteti, strambati nasul pana la ceafa? Aia n-o sa va trateze in veci cu respect.
In scolile romanesti nu se mai foloseste expresia de "clasa cu performante scazute", ci se trece direct la aia cu "clasa de tigani". Asa a fost si a ramas si in scoala mea, asa e in toate. Aia mici sunt obisnuiti, inca de pe bancile scolii, cu statutul lor iar, daca familia din care provin nu are capacitati supra-omenesti de psiho-pupu, copilul ala se resemneaza cu gandul ca el trebuie sa faca mai multe rele decat oricare dintre aia cu pielea mai alba ca el. 
Si uite asa, ajunge copilul sa nege orice valoare de natura intelectuala care ar putea sa zaca in el si, eventual, sa renunte la propria educatie. Aici intervine treaba cu angajatul la salubrizare - asta e finalul unei posibile dezvoltari. Asta sau oricare altul, atata vreme 
Ma astept sa aud, acum, raspunsul cu familia denaturata adica ala cu "Stai, bre, ca astia sunt invatati, inca de mici, in familie, sa dea in cap si sa fure". Nu l-as nega in totalitate. Asa cum nu as nega nici daca acelasi lucru mi s-ar spune despre romani. Sunt familii si familii. O sa plec de la premisa ca, majoritatea, nu au chef sa-si viziteze copiii la mititica, si ca, ii invata, totusi, unde trebuie sa se opreasca.
Ideea pe care o am in cap de multa vreme, dar care s-a concretizat, recent, este ca - degeaba incercam noi, oamenii, sa ne dam o educatie, daca o dam selectiv. "Asta e mai alb - mama ce destept e, manca-l-ar mama!"
Aaaa, da, la final! Sa nu va imaginati ca suntem un neam de descurcareti naturali! Suntem niste molai de prima clasa. Aia bine infipti sunt tiganii. Noi doar aplicam teoria.

A, da! Ca sa nu uit, comentariile pe Facebook, din moment ce vreau sa va cunosc! 

Contagios

Daca inteligenta ar fi contagioasa, atunci toti fostii mei prieteni ar fi genii...

... dar nu este, si, sincer, ma bucura, pentru ca niciunul nu ar merita acest privilegiu.

Si, uite asa, mi-am mai gasit o fraza solida, pe care o voi folosi, de fiecare data cand am ocazia.

Astazi, am in cap, mare si lat, un singur cuvant: MIMETISM.

MIMETÍSM s. n. 1. însușire a unor animale de a-și schimba culoarea sau de a lua forma unor obiecte, ori animale din mediul înconjurător. 2. (fig.) reproducere mecanică a gesturilor și atitudinilor cuiva; imitație (servilă) a unui model; maimuțăreală. (< fr. mimétisme)
                                                                                

[http://dexonline.ro/definitie/mimetism/paradigma] 

Mimetismul ne ajuta sa fim oameni. Ne creste si ne educa. Familia si prietenii ne intretin, ne sustin. Este, fara doar si poate, cea mai naturala forma a "contagiosului". 

Orice persoana preia, fara sa vrea, comportamente, gesturi si expresii de la altii. Intai, de la familie, apoi de la prieteni si, in cele din urma, de la partenerul de viata. In ceea ce ma priveste, consider ca a treia este "cea mai periculoasa".

Putem copia trasaturi care sa nu iasa in evidenta, cu siguranta, ne putem insusi lucruri demne de lauda, dar problematic este daca ajungem sa preluam ceea ce este mai rau. Si, in foarte multe cazuri, din cate am observat, se intampla a treia varianta.

Ce ne facem in situatia aia? Facem liste before/after? Consultam psihologi? Ne fortam pe noi insine? Toate la un loc? - Habar n-avem, de unde sa incepem. In general, suntem atat de concentrati pe ceea ce am fost candva, incat uitam sa acceptam persoana pe care am creat-o.

Apoi, pentru ca ne e cel mai usor, dam vina pe "boul incompetent" de langa noi, uitand ca avem, in orice moment, puterea de a alege altceva. Totusi, comoditatea primeaza. Oricui ii e greu sa trateze o problema cu rabdare, chiar si atunci cand vine vorba despre sine.

A dracului comoditate! 

Sa revin la "eu":

EU devin trista, atunci cand vad ca apropiatii mi-o iau razna. Ma incearca atat dorinta de a le da castane, pana se trezesc, cat si dorinta de a-i lasa balta.
Ideal ar fi, totusi, sa le spun si lor ce am in cap, dar in multe cazuri nu o fac!

A dracului comoditate!

Comentariile postarii sunt inchise. Daca e ceva de zis, sa fie zis pe Facebook. Vreau sa stiu cu cine am onoarea.